Now Reading
Curățarea covoarelor acasă: soluții și recomandări eficiente pentru îngrijirea covoarelor

Curățarea covoarelor acasă: soluții și recomandări eficiente pentru îngrijirea covoarelor

Un covor potrivit poate scoate din anonimat orice încăpere, însă dacă vrei să te bucuri de el o perioadă lungă de timp, trebuie să înveți cum să îl cureți corect și cum să îl îngrijești în cel mai mic detaliu, la tine acasă. Îndepărtarea imediată a petelor formate, aspirarea regulată, curățarea și spălarea corespunzătoare a covorului, în funcție de tipul său și de materialul din care a fost realizat reprezintă obiceiuri pe care trebuie să le adopți deîndată.

 

Sfaturi eficiente pentru întreținerea covoarelor

Întreținerea covoarelor nu ajută doar din punct de vedere al aspectului estetic, ci și din punct de vedere al sănătății. La nivelul covorului se adună mult praf și tot felul de impurități, care îți pot afecta starea de sănătate dacă nu sunt curățate periodic. Asta înseamnă că trebuie să adaugi aspirarea covoarelor pe lista cu lucruri de făcut măcar o dată la 2-3 zile. Nu uita să aspiri și podeaua, sub covor, nu doar suprafața covorului. În zonele cu trafic intens, cum ar fi livingul, ideal ar fi să poți aspira covorul zilnic, pentru a împiedica răspândirea prafului în restul locuinței. Chiar și așa, aspiratul s-ar putea să nu înlăture toate bacteriile sau acarienii care își pot face cuib în țesătura covorului – o metodă bună de întreținere a covoarelor și înlăturare a tuturor impurităților și microorganismelor este curățarea cu abur (aceasta ar trebui realizată minim de 1-2 ori pe an).

 

Curățarea covoarelor având în vedere tipul acestora

Curățarea covoarelor acasă ar trebui să se realizeze cu grijă, în funcție de tipul covorului. Spre exemplu, un covor cu fir lung necesită o atenție mai mare în momentul aspirării – trebuie să aspiri suficient de bine pentru a îndepărta impuritățile ascunse în țesătură, dar în același timp trebuie să fii atent să nu deteriorezi covorul. În funcție de tipul covorului poți alege și aspiratorul – aspirator vertical, aspirator robot, aspirator cu lumină UV, toate corespund anumitor nevoi.

 

Covoare cu smocuri

Covoarele cu smocuri sunt acele covoare care au diverse modele în relief. Acestea trebuie să fie aspirate în direcția fibrelor, cu o perie moale. Aspiratul agresiv nu va face altceva decât să deterioreze și să tocească modelul covorului. Și cu siguranță nu îți dorești asta. Dacă se pătează covorul, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să tamponezi imediat cu un șervețel curat și uscat (valabil doar pentru petele proaspete). Ulterior, pata va fi curățată cu ajutorul unei soluții speciale, cu acțiune blândă.

 

Covoare din fibre sintetice

Covoarele din fibre sintetice sunt cel mai ușor de curățat și întreținut. Când vorbim de fibre sintetice, vorbim în mod special de polipropilenă și poliester. Aceste covoare sunt rezistente la traficul intens și la pete, sunt ușor de aspirat și de spălat – dacă te încumeți să speli un covor din fibre sintetice acasă, trebuie să pregătești și un loc în care să îl lași întins la spălat. Nu îl îndoi în niciun fel, pentru că își poate modifica ușor forma.

 

Covoare din fibre naturale

Covoarele din fibre naturale (lână, mătase, sisal) sunt deosebite ca aspect, însă și pretențioase. Nu se recomandă curățarea cu abur sau cu tot felul de soluții pe bază de apă pentru că pot fi ușor de deteriorat. Ar fi bine să nu investești într-un covor din fibre naturale în zonele cu trafic intens pentru că nu te vei bucura mult de el – indiferent de materialul din care sunt realizate, toate covoarele din fibre naturale se pătează foarte ușor.

 

Covoare cu fir lung

Covoarele cu fir lung sunt pufoase la atingere, însă sunt și cel mai greu de curățat. Atunci când vine vorba de curățarea covoarelor pufoase, aspiratul simplu nu funcționează pentru că nu poate înlătura toate impuritățile din fibre. În această situație ai două variante la dispoziție: fie optezi pentru serviciile profesionale de curățare a covoarelor, fie așezi covorul cu fața în jos și îl bați ușor pentru a scoate murdăria din țesătură.

 

Covoare orientale

Covoarele orientale sunt cele lucrate manual și necesită o atenție deosebită în momentul curățării. Țesătura poate fi deteriorată ușor prin aspirarea cu o perie agresivă sau prin spălarea covorului cu tot felul de soluții chimice. Unele pete pot fi îndepărtate de pe un astfel de covor cu o soluție pe bază de bicarbonat de sodiu sau chiar cu apă minerală.

 

Curățarea uscată vs. curățarea covoarelor cu abur

Curățarea uscată a covoarelor se referă la procesul de aspirare cu orice fel de aparat. Curățarea uscată are rolul de a strânge praful și impuritățile adunate în fibrele covorului și este realizată cu o frecvență mai mare decât curățarea cu abur. Aspirarea covorului trebuie să se facă de minim 1-2 ori pe săptămână, în timp ce curățarea cu abur sau umedă este de obicei recomandată de 1-2 ori pe an. Curățarea cu abur se face cu echipamente specializate (de regulă de firme de profil) pentru distrugerea microbilor și a acarienilor care și-au făcut cuib în țesătura covorului – microorganismele nu pot fi îndepărtate întotdeauna cu succes prin procesul de curățare uscată. Curățarea cu abur mai este văzută și ca o modalitate de dezinfectare a covorului și în anumite cazuri ajută la eliminarea cu succes a petelor și la redarea culorilor țesăturii.

 

See Also

Recomandări eficiente pentru îndepărtarea petelor de pe covor

Oricât de atent ai fi, la un moment dat vor ajunge pete pe covor – uneori va fi o pată de cafea, alteori o pată de vin roșu sau de sos. Important este să acționezi imediat și să nu lași pata să pătrundă adânc în fibrele covorului. Cu cât intervii mai târziu, cu atât va fi mai greu de scos pata. Îți recomandăm să ai mereu la îndemână o soluție blândă pentru pete, care nu deteriorează covorul, indiferent de materialul din care este realizat. Deși există tot felul de soluții și trucuri recomandate de gospodine pe care le poți aplica pentru a scoate petele, unele dintre ele s-ar putea să facă mai mult rău – spre exemplu, detergentul de vase nu este recomandat în cazul covoarelor din fibre naturale pentru că le poate deteriora iremediabil. Așadar, dacă nu știi sigur că o anumită substanță ajută în procesul de spălare al covoarelor și în a scoate petele de cafea de pe covorul de mătase, ar fi mai bine să nu faci experimente care pot sfârși cu un covor distrus.

 

Soluții pentru curățarea covorului acasă

Dacă nu ai prin casă o soluție universală de scos petele de pe covor, poți merge în cămară sau în bucătărie pentru că aici ai câteva ingrediente care îți vor fi de folos în acest proces de curățare a covorului – detergentul de vase, amoniacul, bicarbonatul de sodiu, oțetul din vin.

 

Covoarele din material sintetic pot fi curățate rapid cu o soluție pe bază de apă și detergent de vase. Se freacă ușor covorul cu un burete impregnat cu această soluție și se folosește o cârpă din microfibră umedă pentru a clăti locul curățat. Covoarele care sunt excesiv de murdare sau pătate pot fi curățate cu o soluție pe bază de apă și amoniac (această opțiune funcționează și în cazul covoarelor din fibră naturală, cum ar fi lâna). O metodă extrem de populară este procesul de curățare a covorului cu bicarbonat, care îndepărtează nu doar petele, ci și mirosul neplăcut. În cazul petelor dificile, se poate încerca curățarea covoarelor cu bicarbonat și oțet – această combinație intră adânc în fibra covorului și îndepărtează cu ușurință reziduurile. Oțetul din vin este extrem de util și în curățarea petelor de grăsime.

 

Reguli generale de îngrijire a covorului

Dacă vrei să te bucuri de aspectul estetic al covoarelor tale cât mai mult timp de acum înainte, trebuie să înveți să le îngrijești corespunzător. Iată câteva reguli generale pe care ar fi bine să le respecți:

 

  • înlătură praful periodic – covoarele strâng o cantitate mare de praf, mai ales în zonele cu trafic intens, iar dacă acest praf nu este îndepărtat la timp, el se va depune cât mai adânc în țesătura covorului și va începe să producă și probleme de sănătate, cum ar fi apariția alergiilor,
  • testează orice soluție de curățat covoare – orice produs pentru curățarea și spălarea covoarelor trebuie mai întâi testat pe un colț mai puțin vizibil pentru a evita decolorarea sau deteriorarea țesăturii,
  • alege un aspirator potrivit – un aspirator puternic nu este întotdeauna un aspirator mai bun, pentru că o putere mai mare de aspirare poate însemna și o curățare mai agresivă a covoarelor și implicit, o accelerare a procesului de deteriorare,
  • usucă covorul după spălare – dacă vrei să speli covorul, ar fi bine să faci asta în sezonul cald și să lași covorul afară să se usuce complet înainte de a-l așeza la loc, pentru a evita apariția mucegaiului,
  • schimbă periodic poziția covorului – în acest fel, covorul nu se va uza doar într-o anumită zonă,
  • optează pentru curățarea cu abur profesională – cel puțin o dată pe an, alege serviciile profesionale de curățare cu abur pentru dezinfectarea covorului. 
What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.